Bătaia NU este ruptă din Rai! – Conferință de deschidere

Bătaia NU este ruptă din Rai! – Conferință de deschidere

Asociația Dezvoltare și Psihoterapie prin Acțiune are plăcerea de a vă invita pe 14 decembrie 2021, orele 15:00 la prima Conferință de deschidere a proiectului „Bătaia NU este ruptă din Rai!”, proiect ce pune în discuție problematica violenței domestice și de asemenea metodele de prevenție și intervenție în acest sens. Invităm astfel la discuție specialiști și angajați ai primăriilor celor 8 comunități implicate, ONG-uri locale, dar și pe toți cei interesați să se implice în sprijinul victimelor violenței domestice. În cadrul proiectului 25 de persoane, membri ai ONG-urilor sau oameni activi în prevenția violenței domestice, vor fi instruite gratuit în a utiliza tehnici psihoterapeutice în lucrul cu femeile victime violenței domestice.

În cadrul proiectului, femei și tinere victime ale violenței domestice și de gen din 8 comunități vizate vor beneficia de ajutor si sprijin, acestea devenind mai conștiente de drepturile lor ca urmare a campaniei de promovare a egalității de gen. Dintre acestea, 65 vor beneficia de servicii de consiliere și îndrumare psihologică prin tehnici inovative de psihodramă, arte combinate și terapie prin realitate virtuală timp de 18 luni. Specialiști le vor îndruma în dezvoltarea de abilități și comportamente care să le ajute să își redobândească curajul și să ia atitudine împotriva abuzurilor la care sunt supuse.

Proiectul ”Bătaia NU este ruptă din Rai!” va include o campanie de promovare a drepturilor femeilor și a egalității de gen, cursuri și workshopuri gratuite pe tema combaterii violenței domestice și de gen în cadrul cărora participanții vor învăța metode și tehnici specifice aplicabile în această direcție.Tot în cadrul acestui proiect este inclusă înființarea unui Centru Local de Sprijin și Acțiune Civică în Com. Predești, Jud. Dolj, care va fi activă în sfera protejării drepturilor femeilor, a egalității de gen, contribuind în mod concret la dezvoltarea pe plan local a unui mediu ONG-ist implicat social.

Link Zoom:
https://us04web.zoom.us/j/8288172910
Passcode: U98nzn
#haide
#ActiveCitizensFund#Romania#activecitizens#EEANorwayGrants

Proiect derulat de Asociația Dezvoltare și Psihoterapie prin Acțiune în parteneriat cu Moreno Instituttet cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este de a asigura inființarea în comuna Predești, jud. Dolj a unui centru local de sprijin și actiune civică, care va fi activ în sfera protejării drepturilor femeilor, a egalității de gen, contribuind în mod concret la dezvoltarea pe plan local a unui mediu ONG implicat social, și totodată va contribui la creșterea capacității localnicelor, victime ale violenței de gen, de a gestiona situațiile de risc cu care se confruntă ca urmare a efectelor pozitive ale activităților proiectului.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.  Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

#haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens #EEANorwayGrants

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.