Bataia nu este ruptă din Rai

Proiect derulat de Asociația Dezvoltare și Psihoterapie prin Acțiune Federația în parteneriat cu The Norwegian Moreno Institute cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Scopul proiectului este de a asigura inființarea în comuna Predești, jud. Dolj a unui centru local de sprijin și actiune civică, care va fi activ în sfera protejării drepturilor femeilor, a egalității de gen, contribuind în mod concret la dezvoltarea pe plan local a unui mediu ONG implicat social, și totodată va contribui la creșterea capacității localnicelor, victime ale violenței de gen, de a gestiona situațiile de risc cu care se confruntă ca urmare a efectelor pozitive ale activităților proiectului.

Asociația Dezvoltare și Psihoterapie prin Acțiune a implementat 1958 de chestionare în cele 8 comunităti ale județul Dolj, respectiv Predești, Breasta, Milovan, Belot, Bascov, Sopot, Brabova, Pleșoi. Am colaborat cu primăriile celor 8 comunități și cu Asistența Socială, astfel încât să putem să ajungem la persoanele din comunitate și să avem un impact către aceștia. Fiecare dintre cele 8 comunități au fost deschise la colaborare, având astfel rezultate care să ne ajute să mergem mai departe cu implementarea proiectului și să venim în ajutor comunităților.

Participanții la chestionar au fost pe mai multe categorii de vârstă, astfel că am avut din fiecare un număr semnificativ.

1871 dintre acestia având o atitudine favorabilă privind drepturile omului, dintre aceștia 1209 au fost femei, iar 634 barbati.

Chestionarul a fost realizat cu scopul de a cunoaște mai bine comunitățile în care vom lucra și de asemenea de a vedea opiniile acestora cu privire la drepturile omului.

Principalele beneficiare vor fi 65 de localnice, victime ale violenței de gen, vor beneficia timp de 18 luni de servicii de consiliere psihologică în vederea dobândirii unor abilități de comportament care să le ofere curajul de a denunța cazurile de violență și de a lua atitudine împotriva abuzurilor la care sunt supuse.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia.

Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro.

Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

#haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens #EEANorwayGrants

Proiect derulat de:
 
Posted on: septembrie 28, 2021, by :

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.