Violența domestică este un subiect destul de discutat în ultima perioadă, însă abordările și intervențiile ce s-au făcut de-a lungul timpului nu au fost suficiente. Victimele violenței domestice ajung să accepte aceste situații din frică sau pentru că nu își cunosc drepturile, accesul la informații și resurse fiindu-le limitat. Acestea, de cele mai multe ori, nu au „unde să plece”, întrucât acestea au poate și unul sau mai muți copii în grijă, astfel că acceptă situația în care se află, intrând inevitabil în rolul de victimă.
Am pornit la discuții cu instituțiile alături de care colaborăm, din satele de lângă Craiova, întrucât majoritatea dintre aceste femei nu raportează la poliție abuzul din familie. Victimele au tendința să spere la mai bine, lăsând să treacă situația de la sine. Am căutat împreună să răspundem la anumite întrebări din perspectivă psihologică, bazându-ne pe observațiile și datele oficiale și neoficiale.
De cele mai multe ori, cazurile pe care oamenii din sate le cunosc nu au fost niciodată raportate sau au fost doar parțial raportate de către vecini. Chiar dacă poliția a intervenit la un moment dat, femeile s-au întors în același mediu și nu au mai vorbit cu nimeni, alegând să se ascundă și să țină situația doar în familie, ba mai mult, încurajându-și copiii să nu vorbească despre ce se întâmplă acasă. Acestea își iau rolul de victimă, rol cu care sunt foarte obișnuite și pe care îl au chiar din familia de origine. Ele au fost atunci și sunt și acum blamate, abuzate, înjosite chiar de la vârste foarte fragede. La rândul lor, victimele ajung să fie pe rând salvatori și persecutori în diferite etape ale vieții, angrenandu-se astfel într-un triunghi al traumei interior.
Victimele sunt persoane care poartă o luptă interioară în mod constant, se simt blocate, imobilizate psihic și emoțional, se blamează și se lasă blamate, interiorizând sentimentul de vină care se cronicizează și devine obișnuință și realtate zilnică. Din exterior, pare că aleg cu bună știință calea aceasta „mai simplă”, că nu fac nimic în această privintă și că se complac pur și simplu, însă lucrurile nu stau chiar așa. În realitate, ele simt frică, neajutorare și singurătate, se simt neînțelese și judecate și simt ca nu au scăpare, deși ar putea avea acces la diferite soluții care le-ar putea ajuta să iasă din triunghiului agresor – victimă – salvator. În egală măsură, victimele au totuși o urmă de speranță că lucrurile se vor schimba în bine, ceea ce ne duce la rolul de salvator pe care și-l asumă simultan cu cel de victimă.
Salvatorii sunt acele persoane care doresc să ajute și să ofere sprijin tuturor celor din jurul lor, chiar dacă nu este necesar și chiar dacă acest lucru nu le este cerut. Sunt acele persoane poate optimiste care încearcă să vadă potențial bun în oricine indiferent de situație. În ceea ce privește cazurile de violență domestică despre care vorbim, victimele ajung în multe dintre situații să le ia apărarea partenerilor și să le găsească scuze și motive, invocând chiar faptul că sunt îndreptățiți – „are dreptate că nici eu nu am făcut cum mi-a zis”, „e și vina mea, că mi-a zis de nu știu câte ori să…”, „lasă că si eu mi-o caut cu lumânarea”, ”merit și eu câte o palmă, că nici eu nu stau cuminte în banca mea” etc.
Persecutorii sau agresorii sunt acele persoanele care abuzează pe altcineva sau, în egală măsură, care se autosabotează. Concret, de-a lungul vieții, persoanele care se află într-un triunghi intern al traumei (triunghiul agresor – victimă – salvator) au fost expuse de la vârste mici la comportamente agresive și violente, învățând, la nivel subconștient, că acestea fac parte din normalitate și că este perfect în regulă ca acestea să se întâmple. Acești oameni ajung să perpetueze aceste comportamente sub o formă sau alta, fie din rol de victimă, fie din rol de agresor, amândouă fiind la origine de victime. Specific, din punct de vedere psihologic, victima se autosabotează, fiind vorba despre un abuz față de sine prin prisma faptului că alege să rămână în situația de violență domestică, alegere făcută pe baza tuturor emoțiilor menționate mai sus.
Proiect derulat de Asociația Dezvoltare și Psihoterapie prin Acțiune în parteneriat cu Norsk Moreno Institutt cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.
Bătaia nu este ruptă din rai!
Lucrăm împreună pentru o Europă incluzivă.
@Active Citizens Fund Romania
#haide #ActiveCitizensFund #Romania #activecitizens #EEANorwayGrants
Photo by Susan Wilkinson on Unsplash
Leave a Reply